Friday, 28 February 2014

Today’s best European front pages

Ukraine is still the main news on many European dailies on this 28 February, but, as the situation settles in Kiev — though it gets more worrying in Crimea — new topics make today's headlines.



'Holes in the control of personal data' - Berlingske, Copenhagen.



'The government puts Bankia on sale two years after its crash' - El Mundo, Madrid.



'Russia aggravates the Ukrainian crisis as it puts its troops on alert' - El País, Madrid.



'The Kremlin gets bitter' - Gazeta Wyborcza, Warsaw.



'Revealed: GCHQ intercepted webcam images from millions of Yahoo users' - The Guardian, London.


'Positive vote for secession' - Kommersant, Moscow.



'Ukraine-Russia: a high risk escalation' - Le Figaro, Paris.



'Vote for Europe' - Ta Nea, Athens.

Crimeea va deveni o Transnistrie când va trebui

Zece ani au trecut de la această conversaţie a mea până la debarcarea câtorva zeci de indivizi în Rada de la Simferopol, unde oricum nu era nevoie să debarce nimeni, pentru că acolo se aştepta demult telefonul de la Moscova. Întregul loc era un teatru antrenându-se pentru o piesă încă nescrisă, cu final dinainte cunoscut. Secesiunea Crimeei. De Alina Mungiu-Pippidi


De unde stau, la marginea fără bordură a unui drum de praf văd valea cum se deschide, ca un Monet proaspăt pictat, macii sclipind în lanuri şi verdele unei plante necunoscute îmbrăţisînd câţiva meri sălbatici. Mai văd câteva cuburi de chirpici, sub înălţimea unui om, cu grămezile de cărămizi alături, care ştiu că sunt revendicări ale acestui pămînt ale proprietarilor de drept, tătarii, deportaţi de Stalin în Asia Centrală şi întorşi după 1990, care au construit cu migală, pe vechile lor locuri, aceste cereri mute, patetice, de a fi repuşi în dreptul lor. Mai văd o poartă de metal, în depărtare, pe care scrie cu caractere chirilice că nu e voie, şi arcuindu-se spre îndărăt ca nişte umeri laţi, gardul de sârmă ghimpată dincolo de care e marea. Ştiu că e acolo, în spatele meu, la poalele colinei încete care se deşertifică pe măsură ce soarele de sud o loveşte în plin, dar la ea nu se poate ajunge.

Cu Land Roverul de la ONU am încercat vreo trei intrări deja, şi toate erau păzite. Pământ acum al oligarhilor Nu e armata, cum ar fi fost pe vremuri, deşi de după cotul dealului vezi deja marele port unde trăgeau pe vremuri submarinele sovietice, azi muzeu, şi bărcile de tablă vândute de pe navele din Sevastopol, cu care turiştii se duc la pescuit. Proprietarii acestui ţărm sunt ascunşi, şi oamenii din gheretele văruite care au câini şi puşti sunt armata lor privată, cazacii. Ei au ocupat terenul care ar trebui să se întoarcă la vechii proprietari, sau măcar la noul stat ucrainean, şi îl ţin bine. Sunt firme din Rusia sau proprietari privaţi din Rusia sau nomenclatură locală din Republica Autonomă Crimeea. Un fotograf de-al nostru, întreprinzător, a urcat în deltaplan şi a filmat de acolo un golf verde, aproape de Ialta, în care un oligarh şi-a construit direct pe plajă o vilă, fără gard, singură pe plajă şi cu faleza înaltă în spate. Localnicii mă duc la un cap de teren care înaintează în mare şi unde se ridică o biserică, sau mai degrabă un turn fără corp, ceva între o biserică şi un dragon care se ridică pe labele din spate. Construcţia stagnează, pentru că oligarhul finanţator, un amic de-al lui Vladimir Putin, conform legendei locale, ar fi pierdut bani la bursa din New York.
Cât citesc afişele deja apare garda, cu Kalaşnikov. Toate gărzile private au kalaşnikoave în Crimeea. Întreb pentru cine e biserica? Nu e nici un sat în jur. Zona turistică cu zecile de pensiuni pe ţărm, cu canalizarea direct în Marea Neagră, a rămas la zeci de kilometri în urmă spre vest, şi aici nu e nimeni. Numai tătarii mi s-au plâns că în golf era un vechi cimitir musulman, ale cărui urme s-au găsit când s-a săpat temelia bisercii. Paza îmi explică, după ce ne vede toate actele şi se convinge că avem dreptul să întrebăm (nu avem nici un drept), că imaginea bisericii va fi pusă pe Internet şi lumea o va rezerva pentru nunţi, la care vor veni de departe. Peste drum se va face şi un restaurant, ca să existe tot ce trebuie. Va veni lumea de la Moscova: această biserică ortodoxă va fi un fel de Vegas al Mării Negre, un paradis al cununiilor.

Lumea vine oricum de la Moscova, vară de vară, acesta e tărâmul favorit de vacanţă al rusului încă dinainte de revoluţie, pe urmă teatrul unui sângeros război civil, apoi al unei colonizări şi rusificări treptate. Toată patologia tranziţiei ruseşti se concentrează în Crimeea, unde populaţiile vechi au fost complet distruse, vechii nomenclaturişti sunt azi democratic aleşi şi au majoritatea în Rada locală, cei noi monopolizează comerţul cu energie (unul şi-a construit un castel în Simferopol pe terenul pompei lui de benzină) iar pământul, în loc de a reveni statului sau proprietarilor de drept devine treptat al mafiei ruseşti. Cel de pe coastă, că asta e Crimeea: sudul mediterean cu vilele prezidenţiale şi palatul Voronţov şi nordul în care vântul din Siberia coboară din noiembrie şi pleacă după martie. Nordul nu-l vrea nimeni.

Condiţia localnicilor

Soldaţii ucraineni sunt puţini, prost îmbrăcaţi şi deprimaţi. Am o fotografie cu ei, aşezaţi pe nişte găleţi întoarse cu fundul în sus, în port la Odesa. Am trimis-o lui Pavol Demes acum câţiva ani cu legenda Waiting for NATO. Tocmai se consemnase un episod din încercarea ucrainienilor portocalii de a organiza un exerciţiu comun cu NATO – un pas mic spre o integrare. Portul Feodosia, cândva măreaţa cetate genoveză Caffa (căzută la turci în 1475), al cărei ultim turn încă se ridică, palidă amintire a ideii că Marea Neagră a fost cândva un bazin european, s-a umplut de prostestatari contra NATO. Vreo sută la număr. Şoferul meu intră în vorbă cu ei, eu nu mă apropii, sunt oameni în vârstă, agitaţi, cu pancarte. Pe drumul spre maşină şoferul scuipă cu necaz. "Au ieşit din casă doar pentru câteva ruble. Sunt cumpăraţi toţi". În clădirea sovietică a parlamentului din Simferopol oficialul cu care vorbesc nici nu se ascunde. Ei sunt cu Rusia aici. Dacă vreodată Ucraina intră în NATO, ei vor vota secesiunea şi lipirea de Rusia. De ce nu o faceţi de acum, întreb inocent. Îmi răspunde, înţepat, că nu e cazul. Rusia e un stat de drept. Rusia le-a spus să stea în banca lor. Ameninţarea cu forţa e mai bună ca forţa: Crimeea va deveni o Transnistrie când va trebui, nu mai înainte.

În piaţa din faţa parlamentului fac greva foamei nişte tătari care au luptat pentru URSS în Afganistan şi acum îşi vor drepturile. Cui să le ceară? Preşedintele Iuşcenko le e aliat, dar în rada de la Kiev nu a reuşit să treacă o lege lămurind al cui e pământul în Crimeea. Reprezentantul lui local, un fel de prefect, nu are de fapt controlul, care e mai ales cu autorităţile alese: legea se tot schimbă în lupta asta dintre cele două părţi şi e greu să spui de partea cui e democraţia, dacă votanţii locali ruşi sau votanţii pro-occidentali de la Liov sau Kiev care au ales puterea portocalie ar trebui să facă legea aici. Primarii locali, adesea interpuşii celor care au furat totul mai au rezerve de teren public şi mai dau din când în când ca să mai detensioneze situaţia. Dar locuitorii ruşi nu sunt de acord. Ei s-au organizat în miliţii populare de „cazaci”. S-au înscris legal, au drepturi de port armă şi arme. Se şi antrenează, se antrenează pentru momentul desprinderii Crimeei. Toată lumea ştie că acest moment va veni. Aici e Rusia. Stalin a curăţat terenul deportând tătarii la finele celui de al doilea război mondial. Hruşciov a condamnat mai târziu deportările, dar deşi sute de mi de oameni au revenit după 1991 din Asia centrală şi Siberia drepturile au rămas ale ruşilor veniţi, care au cumpărat, privatizat sau căpătat într-o formă sau alta mai toată proprietatea de aici. Pot să merg să vizitez nişte cazaci? Ajungem la un fel de teren de antrenament, un gard de tablă înalt vopsit în verde închis, culori de camuflaj. Un tânăr iese să vorbească cu mine. Are chipiu militar şi armă, dar e un civil, profil de sniper. E informat de portar că scriu un raport pentru ONU.
Despre ce? Despre riscuri. Păi, nu e nici un risc aici, mă asigură el, mângâind arma. Aş vrea să vizitez tabăra dvs. Nu se poate, nu e şeful, nu am ordin să vă las înauntru. Şeful dvs are grad? Nu, zice el după ce se mai gândeşte. Iar acesta e un obiectiv militar? Nici, suntem un ONG, mă asigură el, nervos. Şoferul meu e deja neliniştit şi mă trage de mânecă să mergem. ONG-ul dvs e înscris? Înscris: plătim chirie pentru terenul de antrenament. Şi ce faceţi dvs aici? Ce să facem? Ne antrenăm; tragem. Aşa fac cazacii. Cazaci din ăştia am văzut şi în Transnistria, şi în Caucazul de nord. Acesta e numele miliţiilor înarmate de serviciile secrete ruseşti să facă treaba prea murdară pe care armata oficială nu o poate face. Numărul lor rămâne o căsuţă goală în tabelul meu. Nouă sute? O mie? Mai mulţi nu sunt în toată Crimeea, mi se spune. Dar de fapt nimeni nu ştie. Sunt câţi trebuie, şi aşteaptă ziua când va fi nevoie de ei. După zece ani Au aşteptat zece ani. Zece ani au trecut de la această conversaţie a mea pînă la debarcarea câtorva zeci de asemenea indivizi în Rada de la Simferopol, unde oricum nu era nevoie să debarce nimeni, pentru că acolo se aştepta demult telefonul de la Moscova.
De fapt, nu se făcea nimic altceva important. Întregul loc era un teatru antrenându-se pentru o piesă încă nescrisă, cu final dinainte cunoscut. Secesiunea Crimeei, ultima carte pentru oprirea Ucrainei în drumul spre Europa. Câte revoluţii portocalii mai trebuie să facem? – mă întreabă, în 2012, fata frumoasă care mă conduce la întâlnirile cu activiştii societăţii civile şi jurnalişti, oameni pasionaţi, dedicaţi, care nu mă lasă să mai plec. Oricâte, dacă sunteţi prost plasaţi! – era răspunsul pe care nu mă lăsa inima să i-l dau. Ce să facem noi în Europa? – se întreabă ţăranii din Bugeacul azi ucrainean, în 2009, în filmul meu, "Unde se termină Europa". Şi, oricum, ruşii n-or să permită, spun cei care nu vor să fie filmaţi, că poate vor avea cândva necazuri că au vorbit cu noi.

Suntem în 2014, la Berlin, prietenii noştri ucraineni sunt în stradă. Campania noastră a avut succes, se ridică vizele europene pentru Moldova. La Kiev s-au schimbat mai multe regimuri. E vineri, 21 februarie 2014, lansăm ratingurile pentru politica externă europeană ale European Council for Foreign Relations, în prezenţa MAE german. E dimineaţă, şi destinul Ucrainei pare hotărât. Oficialii germani sunt supăraţi, Germania ia note proaste în top. Explică – nu aveau alternative. Gata, s-a făcut un târg, să se respecte târgul. Societăţii civile ucrainene nu îi mai pasă de geopolitică, însă. Ea rămâne în stradă ca să se asigure că de data asta revoluţia se păstrează portocalie. 24 de ore mai târziu şi fără voie de la MAE german, Ianukovici e fugar. Raportul meu de risc despre Crimeea a fost publicat cu zece ani în urmă, cu fotografia castelului din golf pe copertă. Riscul a fost clasificat undeva între termen mediu şi lung. Dar şi cel mai lung termen ajunge la termen. De exemplu acum.

Alina Mungiu-Pippidi este profesoară de politologie la Hertie School of Governance şi preşedintă fondatoare a Societăţii Academice Române (SAR). În 2004, Alina Mungiu-Pippidi a călătorit în Crimeea pentru UNDP şi la Kiev pentru USAID. Acest rânduri sunt fragmente de jurnal, care nu reprezintă decât puncte de vedere cu totul personale. Fotografiile provin din diferite călătorii şi fac parte din arhiva personală. Puteţi vedea filmul documentar Where Europe Ends.



Thursday, 27 February 2014

The Asian century, whether we like it or not

Jonathan Holslag on the future of the EU in a changing world

Who nowadays dares to tell a comprehensive story about Europe and to come up with ideas for the future of our continent?”, asks Dutch daily De Volkskrant. Jonathan Holslag does, one of the authors of whom we had the opportunity to publish an article on Presseurop.

The Power of Paradise - How Europe can survive in the Asian century”, this is the title of his new work. As the title indicates, the book of Belgian political scientist Jonathan Holslag (b. 1981)  is a pleadory for Europe to unite its forces, as the current century will be marked by increasing Asian influence on all kinds of levels (demographic, political, commercial, military…). In an interview with Dutch daily Trouw, Holslag gives his opinion on how Europe (the paradise!) can maintain in a changing world. Some excerpts of the interview.

On the relations with Asia:
 “Europe shouldn’t hurry to take part of this Asian century, but it should react by creating its own influence sphere”. For instance, in order to compete with Asian manufacturers, the EU should develop its own economy and maintain high standards for the environment and employee’s rights. This will not hurt the EU’s export, as many critics fear, says Holslag: “These will improve the position of the numerous small and medium size companies, who generate most of the jobs and income. We shouldn’t produce more, but better”.

On the so-called democratic deficit of the EU:
The EU is the most democratic project in the world, the possibilities for participation in decision making are endless. The crisis of Europe is no democracy crisis, but a crisis of ideas about a new development model which proposes more chances and an alternative for how the world has been evolving since the Industrial Revolution”.

On Catherine Ashton, the EU representative for Foreign Affairs:
Her priority should be to obtain internal [EU] consensus instead of walking down the red carpets in Beijing or Washington”.

On Ukraine:
Some people in Brussels expect Ukraine to return to the EU meekly if the adventure with Russia turns out to be a disappointment. I absolutely wouldn’t count on that. The Ukraine issue is, alongside Libya, Syria and Egypt, the perfect symbol of the waning power of the EU”.

On the so-called soft power of the EU:
Soft power was a pretext to camouflage our internal weaknesses and our lack of hard power. A strong foreign policy depends on a solid defense policy. We should therefor invest more in military power. [...] Replacing regimes like the Americans did in Iraq, or imposing values, never works. However, we should be able to deploy military power to protect societies”.

Feel like reading more? For the moment, Holslag's book is only available in Dutch, so non-Dutch speakers will have to wait. However, for publishers who are interested,  the English translation is available at publishing house De Bezige Bij.

Un gouvernement roumain si veuf

Semaine critique pour le gouvernement de Victor Ponta, qui est resté, depuis quelques jours, sans les partenaires de coalition. Les libéraux ont décidé de sortir de l’Union sociale-libérale (centre gauche), la cause/le motif étant les désaccords sur un remaniement. Maintenant, c'est vrai que le gouvernement pourrait bien survivre grâce à l’appui des petits partis (comme l'UDMR, l’Union démocrate des Hongrois de Roumanie). Les libéraux n’ont pas la vie facile n’ont plus, une scission étant possible même au sein du parti conduit par le président du Sénat, Crin Antonescu. L'ex-Premier ministre, Călin Popescu Tăriceanu, a donné sa démission après la décision de son parti de quitter le gouvernement et a annoncé son intention de participer à l'élection présidentielle qui aura lieu en novembre 2014.
 “Le gouvernement Ponta continue”, titre  Jurnalul Național, avec une photo des deux hommes du moment, Victor Ponta et Călin Popescu Tăriceanu. Selon le quotidien,  “le coup d’Etat du président des libéraux et chef du Sénat, Crin Antonescu, a échoué. La retraite par démission des ministres libéraux n’a pas bloqué l’activité du gouvernement”.

 “Le gouvernement Ponta III, écrasé entre alliés et barons”, titre son confrère România liberă, qui souligne que le parti de la minorité hongroise a beaucoup de chances de participer à la formation d'un nouveau gouvernement.

Majorité au bord de l’abîme”, écrit, enfin, Adevărul, qui estime que l’aide de UDMR est fondamentale, mais que même ainsi la majorité resterait fragile. Les négociations ont d'ores et déjà commencé pour les fauteuils de ministres, les Hongrois visant l’Environnement et la Culture.
Est-ce vraiment la fin pour cette coalition créée en 2011 avec un seul but, renverser le président du pays, Traian Băsescu? Et mettre en échec sa formation, le Parti démocrate libéral ?  Pour le rédacteur en chef adjoint de ce quotidien bucarestois, les pièces de puzzle de cette coalition, notamment le Parti national-libéral (Crin Antonescu) et le Parti social-démocrate (Victor Ponta), ont eu la chance d'obtenir facilement et vite le pouvoir, profitant du mécontentement d'une population qui n'a pas accepté les mesures d'austérité annoncés par le président. Mais ils n'ont pas su en profiter.

Wednesday, 26 February 2014

Europa no quiere coches contaminantes

El Parlamento Europeo aprobó ayer el endurecimiento de las normas que afectan a las emisiones de C02 de los vehículos que circulan por las carreteras europeas, en lo que será la "normativa más severa del mundo", según publica el diario El País.

Así, con el horizonte 2020, los coches no podrán superar los 95 gramos de C02 por kilómetro, reduciéndose en gran medida la limitación impuesta ahora hasta 2015, que fija las emisiones máximas en 130 gramos por kilómetro. A pesar del importante cambio, continúa el diario,
 las presiones de Alemania han obligado a la Eurocámara a rebajar las expectativas de la propuesta salida de la Comisión Europea, tanto en el plazo de aplicación como en los incentivos a los fabricantes por la producción de vehículos más limpios.
Y es que el peso del "poderoso lobby automovilístico" ha llevado al Gobierno de Angela Merkel a presionar para introducir ciertas concesiones en el acuerdo aprobado en el Parlamento:
En primer lugar, la nueva normativa incluirá un generoso marco de incentivos para la producción de vehículos menos contaminantes.En segundo lugar, la normativa contempla un margen adicional de un año (hasta 2021) para que entre en vigor para el 100% de los coches nuevos, frente a los cuatro que pedía el Gobierno germano.

Tuesday, 25 February 2014

Today’s best European front pages

As situation in the Ukraine slowly settles, European dailies go back to current affairs, though some have the questions about what's next for Kiev and the whereabouts of the former president Viktor Yanukovytch as the main headline.


'Facebook's founder on sale in Spain' - ABC, Madrid.



'The EU declares war on credit card providers' - Berlingske, Copenhagen.



'Renzi gets confidence [vote]: "Radical choices"' - Corriere della Sera, Milan.



'New leadership in Kiew hunts Yanukovych for mass murdering' - Die Welt, Berlin.



'Yulia in every game' - Gazeta Wyborcza, Warsaw.



'Lord of the Rings' - Izvestiya, Moscow.



'Ukraine: Russia warns Europe' - Le Figaro, Paris.



'Bazaar with the Troika's surplus' - I Kathimerini, Athens.



Comment repolitiser l’UE, selon Jürgen Habermas

Jürgen Habermas revient à l'attaque sur le thème qui lui est le plus cher : la cession de souveraineté par les Etats aux organisations supranationales, comme l'Union européenne et la nécessité d'un contrôle démocratique sur ces instances.

Dans une tribune publiée par Le Monde daté du 25 février (et que nous aurions rêvé de reprendre sur Presseurop), le philosophe allemand estime que les Etats-nations sont de moins en moins en mesure de satisfaire les exigences de régulation qui naissent de l'"intégration systémique" de plus en plus grande entre eux. Selon Habermas,
la marge de manœuvre manquant désormais à l’Etat-nation ne peut en vérité être récupérée qu’à l’échelon supranational. […] Parce que seule cette voie, que nous avons empruntée avec l’Union européenne, peut conduire à une trans-nationalisation de la démocratie, l’entreprise de l’Union européenne se justifie déjà pour des raisons d’auto-affirmation démocratique, contre les contraintes normativement inchangeables d’une société mondiale mise en réseaux sur le mode systémique.
Le modèle de société européen déploré par tant de monde repose sur le rapport interne de l’Etat social et de la démocratie. Si la progression permanente, depuis deux décennies, de l’inégalité sociale (une tendance empiriquement prouvée pour les pays industriels), ne se laisse pas inverser, ce rapport se déchirera.
Cette dérive vers une scission de la société se combine d’ailleurs à une tendance alarmante, à une paralysie politique croissante, ainsi qu’à un désintérêt prononcé des électeurs appartenant la plupart du temps aux couches les moins favorisées, c’est-à-dire à l’effritement de la représentation égale de l’électorat et du spectre entier de ses intérêts.
Pour contrer ce phénomène, le philosophe suggère que les Etats membres procèdent à "un renoncement à la souveraineté et une intégration approfondie", qui se baseraient sur quatre étapes :
accepter une Europe à deux vitesses ; renoncer à l’inter-gouvernementalisme ; aspirer à un système de partis européen ; et prendre congé de l’actuel modus operandi de la politique européenne, qui est le pur produit d’une élite.
Puis, il détaille ces étapes :
Les institutions actuelles de l’Union européenne devraient être différenciées de sorte que se constitue une Euro-union se montrant ouverte à de nouvelles adhésions d’autres Etats de l’Union européenne (et avant tout de la Pologne). […]
La méthode intergouvernementale, et sa préséance encore renforcée par la crise, devraient être définitivement mises au rebut au profit de la méthode communautaire. […] La formation d’une volonté politique dans un Parlement européen composé de groupes parlementaires rend possible un contre-balancement des intérêts nationaux par une généralisation des intérêts au-delà des frontières nationales.
Lors des élections européennes,
des candidats communs peuvent, par-delà les frontières nationales, rendre visibles différents programmes – et de cette façon différentes possibilités de votes véritablement alternatifs. Sans une telle politisation, les élections du Parlement européen ne peuvent absolument pas mériter le nom de scrutin démocratique – et une telle politisation n’a pas encore effectivement eu lieu. Un système de partis européens devrait pouvoir aussi se développer à partir de ces commencements-là.
Dernier point,
les élites politiques doivent cesser de couper leur politique européenne des électorats locaux, et cesser tout autant ce mélange populiste concocté à la maison, dont les ingrédients de base sont un dénigrement systématique de Bruxelles et une rhétorique du dimanche faite de propos aimablement favorables à l’Europe n’engageant strictement à rien.

Retrouvez ici les articles de Jürgen Habermas publiés sur Presseurop.


Monday, 24 February 2014

Today’s best European front pages

On this Monday 24 February the Ukraine gets most of the European dailies' headlines, though angles vary from one country to the other. Here's our selection.



'Who can host the Ukraine?' - Berlingske, Copenhagen.



'Ukraine: Russia stops payments, the EU provides help' - Der Standard, Vienna.



'Long live the revolution, but what now?' - De Morgen, Brussels.



'The new authorities in Kiev are in a hurry' - Dnevnik, Ljubljana




'West rushes to fix Ukraine rescue' - Financial Times, London.



'Kiev: the government concedes to the streets' - Le Soir, Brussels.



'The Ukrainian spring' - Libération, Paris.



'Look, the President's house!!!' - NRC Next, Amsterdam.



'Long live the revolution' - Die Tageszeitung, Berlin.

Sunday, 23 February 2014

La démocratie européenne est malade

L'absence de démocratie et de transparence au sein des institutions européennes et des mécanismes à travers lesquels sont pris les décisions qui affectent les citoyens européens alimentent les mouvements populistes et anti-européens, comme celui dirigé par Beppe Grillo en Italie, estime l'éditorialiste Barbara Spinelli dans La Repubblica. Selon elle,

Les démocraties en sont ébranlées : en particulier celles gangrenées par la corruption, la kleptocratie, les mafias avec lesquelles elles pactisent sous le manteau. Un rapport de la Commission européenne publié récemment accuse l’Italie : le coût de notre corruption se monte à 60 milliards d’euros par an : 4 % du PIB, la moitié de ce qu’elle représente en Europe. Mais partout les démocraties dégénèrent, comme l’explique le juriste Guido Rossi dans le quotidien Il Sole-24 Ore : la conséquence inévitable des inégalités liée à la crise est “la dévaluation du pouvoir législatif et la réduction des Etats à de simples médiateurs”.

Le phénomène est visible à l’œil nu. Dans certains pays – Grèce, Portugal, Chypre, Irlande –, c’est la troïka (Banque centrale européenne, Commission, Fonds monétaire international) qui dicte ses choix économiques. Partout les principes constitutionnels sont bafoués. L’Allemagne n’arrive à les préserver qu’au prix d’un piteux isolement. D’autres pays sacrifient Constitutions et parlements sur l’autel de la troïka. En avril 2013, Bruxelles a bâillonné la Cour constitutionnelle portugaise, coupable d’avoir retoqué quatre mesures d’austérité qui violaient le principe d’égalité. Les élections sont considérées comme des freins. D’où l’importance d’une réponse politique au chaos. C’est la seule alternative à la suprématie d’intérêts à la fois catégoriels et globaux radicalement étrangers à la notion de bien commun, cruciale en Europe. […] Lire la suite en français sur Courrierinternational.com 

L'article original dans La Repubblica (it)

Another short European front pages review on the Ukraine

On Sunday 23 February most of European dailies' front pages have Ukraine as the main headline, with opposition prominent figure Yulia Tymoshenko's apparition on Maidan square, in Kiev, on Saturday evening, shortly after She was freed from detention in Kharkiv.


"The street wins in the Ukraine" - ABC, Madrid.



"Tymoshenko's revenge" - Dagens Nyheter, Stockholm.




"In Kiev the opponents [are] in power. Yulia Tymoshenko freed" - Corriere della Sera, Milan.



"More than 100 killed. The price of freedom in the Ukraine" - Gazeta Wyborcza, Warsaw.



"Yulia. The voice of freedom" - Le Journal du Dimanche, Paris.



"Tymoshenko is back" - Der Tagesspiegel, Berlin.



"History is made" - The Independent on Sunday, London.

Friday, 21 February 2014

Ukraine - A short front pages review

Here is a selection of today's European newspapers' front pages dedicated to yesterday's deadly clashes between the security forces and the opposition in Kiev. As for now, more than 70 people are reported having being killed in the last few days.


 

"Bloodbath forces the EU to apply sanctions to the Ukraine" - Diário de Notícias, Lisbon.



"Yanukovytch kills" - Gazeta Wyborcza, Warsaw.



"Time for Viktor Yanukovytch to step aside" - Kommersant, Moscow



"War comes back to Europe" - La Razón, Madrid



"Kiev burns, it's civil war" - La Repubblica, Rome



"Summit of violence" - Die Tageszeitung, Berlin



"Why?" - Ta Nea, Athens